Cea mai puternică rugăciune de seară. Are efect imediat dacă o rostești înainte de culcare


„Rugăciunea este felul nostru de a intra în legătură cu Dumnezeu, prin care ne arătăm credință, nădejdea și dragostea noastră”, ne învață , „cea mai mare comunitate ortodoxă din lume”.

Cea mai puternică rugăciune de seară. Are efect imediat dacă o rostești înainte de culcare

Iar rugăciunea de seară aduce alinare și liniște oricărui creștin credincios dacă este spusă cu convingere și cu gândul numai la izbăvirea de cel rău, sub orice formă a sa. Iată mai jos cea mai puternică rugăciune de seară, cu efect imediat dacă o rostești înainte de culcare, care să te apropie de Dumnezeu și de o liniște sufletească necesară unui somn odihnitor pentru înfruntările de a doua zi.

Cea mai puternică rugăciune de seară. Are efect imediat dacă o rostești înainte de culcare

Iar rugăciunea de seară aduce alinare și liniște oricărui creștin credincios dacă este spusă cu convingere și cu gândul numai la izbăvirea de cel rău, sub orice formă a sa. Iată mai jos cea mai puternică rugăciune de seară, cu efect imediat dacă o rostești înainte de culcare, care să te apropie de Dumnezeu și de o liniște sufletească necesară unui somn odihnitor pentru înfruntările de a doua zi. Se numește „Rugăciunea de seară în 4 trepte”.

  1. „Doamne, îţi mulţumesc şi te binecuvântez pentru că astăzi…” şi spui ce motive ai să-i mulţumești şi să-l binecuvântezi pe Dumnezeu pentru ziua respectivă, încheind cu „Amin!”.
  2. „Doamne, ajută-mă să iert cum ierţi Tu, vino Tu în mine şi iartă pe…” şi îi spui pe cei pe care îi ai a-i ierta pentru ziua respectivă, care ți-au greşit ție și familiei tale în ziua respectivă, încheind cu „Amin!”.
  3. „Doamne, iartă-mă pe mine pentru că…” și spui ce crezi că ai greșit cu fapta sau cu gândul și de-abia după aceea zici așa: „Și pentru astea iartă-mă, Doamne, pe mine așa cum și eu iert greșiților mei pentru că aşa ne înveți Tu, Doamne Dumnezeul nostru, în rugăciunea de căpătâi «Tatăl nostru». Amin!”.
  4. „Doamne ajută-mă, că mâine vreau să…”, şi aici, la ultima treaptă spre iertarea lui Dumnezeu, spui ce dorinţe noi ai pentru ziua ce urmează.

Rugăciune de seară către Dumnezeu
„Doamne, Dumnezeul nostru, iartă-mă pentru tot ce trebuia să spun și nu am spus, pentru tot ce trebuia să fac și nu am făcut, pentru tot ce trebuia să iubesc și nu am iubit. Apără-mi, te rog, Doamne, familia, căci restul nu e decât praf și vânt.

Doamne,

Dumnezeul nostru, în Care am crezut și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne nouă iertare sufletului și trupului, celor ce mergem spre somn, păzește-ne de toată nălucirea întunericului.
Potolește, Doamne,

Dumnezeul nostru, pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lucrurile și cu cuvintele, că dobândind viață cu fapte bune să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine ești cuvântat în veci. Amin!”

Alte 5 rugăciuni de seară pentru liniștirea sufletului

  • Rugăciune de seară către Dumnezeu

„Doamne, Dumnezeul nostru, iartă-mă pentru tot ce trebuia să spun și nu am spus, pentru tot ce trebuia să fac și nu am făcut, pentru tot ce trebuia să iubesc și nu am iubit. Apără-mi, te rog, Doamne, familia, căci restul nu e decât praf și vânt.
Doamne, Dumnezeul nostru, în Care am crezut și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne nouă iertare sufletului și trupului, celor ce mergem spre somn, păzește-ne de toată nălucirea întunericului.
Potolește, Doamne, Dumnezeul nostru, pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lucrurile și cu cuvintele, că dobândind viață cu fapte bune să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că bine ești cuvântat în veci. Amin!”

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul / păcătoasa!”, este una din cele mai scurte şi mai puternice rugăciuni către Mântuitor

  • Rugăciune de seară către Maica Domnului

„Preacurată și binecuvântată de Dumnezeu Născătoare Marie, Maică cea bună a Bunului Împărat, varsă mila Fiului Tău și Dumnezeului nostru spre pătimașul meu suflet și cu rugăciunile tale mă îndreptează spre fapte bune, ca preacinstit cealaltă vreme a vieții mele fără prihană să o trec și pentru tine Raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, care ești una Curată și binecuvântată. Amin!”

  • Rugăciune de seară către Sfânta Muceniță Filofteea

Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.
Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași și alte asemenea rele. Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră.
Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție «Bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee, de binele și liniștirea ce ne-ai adus-o de Mântuitorul Iisus Hristos și primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Dacă spui această rugăciune seară de seară, somnul îți va fi adânc și odihnitor, ferit de orice neplăcere trupească sau sufletească

  • „Rugăciunea este cheia raiului, ea deschide porţile harului divin. Rugăciunea este un gaj, o garanţie a imortalităţii, căci cel ce vorbeşte cu Dumnezeu cu toată sinceritatea, devine mai tare ca moartea, sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reînvia în mod glorios” – Arsenie Boca
  • „Cea mai puternică rugăciune care te păzeşte de gânduri rele şi de războaie este aceasta: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!». Dacă ar vibra în mintea noastră rugăciunea aceasta, fie călugăr sau mirean închinător, oriunde am fi, diavolul nu are putere să intre în sufletul nostru, pentru că aude numele Dumnezeului Celui viu. Şi Dumnezeul nostru este foc mistuitor, îi arde pe diavoli. Nu te poate schimba nimeni dacă ai în inima ta pe «Doamne, Iisuse…». Dar trebuie să ai o treaptă a rugăciunii. Când zici «Doamne, Iisuse…» se cutremură tot iadul, numai să zici din inimă” – Arhimandrit Cleopa Ilie
  • „Așa cum rugăciunile făcute noaptea de Apostolii Pavel și Silă au deschis porțile temniței, tot așa și rugăciunea făcută la miezul nopții de către creștini poate deschide porțile Cerurilor” – Sfântul Ioan Gură de Aur /sursafanatik.ro